Sindicatele bugetarilor nu sunt de acord cu reducerea numarului de angajati cu 5%, solutie inaintata de presedintele Traian Basescu, iar unele dintre ele nu accepta nici inghetarea salariilor in acest an.
Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratie (FNSA) a afirmat duminica ca nu va accepta reducerea numarului de angajati din administratia locala cu 5%, ci va accepta doar inghetarea salariilor in 2009, a declarat pentru NewsIn, liderul sindical Valer Suciu.
"O sa acceptam inghetarea salariilor in acest an, data fiind situatia economica actuala, insa guvernul nu poate decide diminuarea numarului de angajati din administratiile locale. Pot sa decida disponibilizarea angajatilor din administratia centrala si din institutiile deconcentrate, insa nu au cum sa decida asupra a ceea ce se intampla in teritoriu", a precizat Suciu.
Presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratie sustine insa ideea diminuarii numarului de sporuri acordate bugetarilor, pentru a diminua coruptia din administratia locala.
"Nu suntem de acord cu sporuri multe, intrucat decizia ce priveste persoanele care ar urma sa beneficieze de acordarea acestora se afla la indemana sefilor. Vrem ca majoritatea sporurilor sa fie incluse in salariile de baza ale functionarilor publici", a spus Suciu.
In schimb, Sindicatul National al Functionarilor Publici (SNFP) nu numai ca nu va accepta reducerea numarului de functionari cu 5%, dar nu e de acord nici cu inghetarea salariilor si cere majorarea veniturilor angajatilor din administratia locala in raport cu inflatia, a declarat pentru NewsIn, liderul sindical Sebastian Oprescu.
"Nu putem accepta inghetarea salariilor functionarilor publici intrucat venitul mediu al angajatilor din administratia locala este de doar 1.500 lei si in aceasta situatie nu vorbim de salarii foarte mari, ci de salarii medii si chiar mici in situatia economica actuala. Inghetarea salariilor este o solutie daca putem pastra puterea de cumparare a functionarilor. Noi cerem indexarea salariilor in functie de inflatie", a afirmat Oprescu.
Presedintele SNFP nu este de acord nici cu diminuarea personalului din administratia locala cu 5% si spune ca singurele institutii care "se lafaie in personal" sunt institutiile din administratia centrala.
Sebastian Oprescu s-a declarat si impotriva diminuarii numarului de sporuri la maximum 30% din veniturile salariale, intrucat "la salariile de 1.000 lei nu se pot adauga sporuri care sa reprezinte doar 300 lei".
Presedintele Aliantei Nationale a Sindicatelor Bugetarilor SedLex, Vasile Marica, considera ca "nu e nevoie de reducerea cu 5% a numarului de functionari". El a mai declarat, pentru NewsIn, ca deciziile sindicatului pe care il conduce "nu sunt influentate de declaratiile domnului Basescu", mai ales ca SedLex a fost deja de acord cu reducerea cheltuielilor si cu eliminarea cazurilor de pensionari care luau si salarii.