Riscul de producere a avalanselor in unele zone din masivul Fagaras este maxim, din cauza stratului gros de zapada ingreunat de noile caderi de precipitatii, a avertizat joi Serviciul Public Salvamont (SPS) Arges.
In zonele cu acumulari de vant, gradul de risc poate ajunge la gradul cinci, cel maxim. Aceasta pentru ca stratul proaspat nins, tip pulver, va fi ingreunat de ploaie si ninsoare umeda, acestea actionand ca o suprasarcina peste stratul vechi, provocand alunecarea - a precizat seful SPS Arges, Ion Sanduloiu.
In zona Balea Lac - Cota 2000, stratul de zapada masoara 239 de centimetri, din care peste 30 de centimetri zapada proaspata. In urmatoarele zile sunt asteptate ploi, care pe alocuri pot depasi 50 de litri pe metrul patrat si pot modifica substantial nivelul de risc, conform salvamontistilor.
Nivelul general de risc in masivul Fagaras este in prezent de gradul trei, risc insemnat pentru zona de la altitudini superioare celei de 1.800 de metri si de gradul doi in zona situata sub aceasta altitudine.
Conform scalei europene de risc de avalansa, in cazul gradului al treilea de risc, din cinci posibile, declansarea este probabila chiar si printr-o slaba supraincarcare pe numeroase pante suficient de inclinate, in anumite situatii fiind posibile numeroase declansari spontane de avalanse medii si cateodata chiar mari.
In cazul gradului al doilea de risc, pe anumite pante suficient de inclinate, stratul de zapada este mediu stabilizat, declansarile de avalanse fiind posibile mai ales din cauza supraincarcarii. Nu sunt asteptate totusi declansari spontane de avalanse de mare amploare.
Salvamontistii avertizeaza ca traseul principal de creasta si traseele turistice care acced in creasta masivului Fagaras, indiferent de altitudine, sunt in continuare inchise. Raman deschise doar traseele pana la 1.500 de metri altitudine, pe muchiile sudice secundare Podeanu, Piscu Negru, Malita, Picuiata, Ghitu si in masivul Iezer-Papusa.
Turistii care intentioneaza sa patrunda pe traseele inca deschise au obligativitatea de a folosi echipamentul de iarna, respectiv lopata, sonda de avalansa, dispozitiv radio de cautare in avalansa, coltari, pioleti si corzi pentru asigurare la traversarea pasajelor expuse.
Cei care isi vor petrece sejurul la cabane apropiate de golul alpin sunt sfatuiti sa nu incerce sa urce in zonele nerecomandate si sa ceara informatii salvatorilor montani sau la numarul SALVAMONT. AGERPRES