Filarmonica Pitesti organizeaza, joi, 12 martie, ora 19.00, pe scena Casei Sindicatelor din Pitesti, in premiera mondiala absoluta, musicalul Heart Of The Lion de Eric Bocks.
Orchestra simfonica si corul Filarmonicii Pitesti sunt dirijate de maestrul american Gary Dilworth. Traducerea textului musicalului: Mediana Vlad. Asistent regie si proiectie transliterare: Silviu Deaconescu.
Distributia: Robin/Kink Richard - Eric Stephen Bocks (SUA), Marian -Codruta Oprea, Prince John – Nicolae Lupu, Friar Tuck – Mihai Bisericanu, Sheriff – Cristian Caraman, Will Scarlet –Catalin Petrescu, Little John – Orest Pislariu, Natty – Claudia Maru-Hanghiuc, Baronii – Robert Sorescu, Octavian Darmanescu, Ovidiu Dascalu.

Gary Dilworth este muzician, instrumentist si profesor de trompeta, dirijor, scriitor de carti pentru muzicieni, bursier Fulbright, profesor la California State University din Sacramento. A cantat cu Sacramento Philharmonic Orchestra, Cincinnati Opera and Ballet Orchestras, Cincinnati „Pops” Orchestra, Dayton Philharmonic, Owensboro Symphony Orchestra, Taipei Symphony Orchestra, Orchestra Nationala Radio.
Gary Dilworth prezinta lectii de performanta – master-class – in Taiwan, Australia, Singapore, Statele Unite si Romania. Este membru al juriilor Conservatoarelor din Chemberry, Grenoble, Lyon si al Concursului International de Interpretare Instrumentala George Georgescu din Tulcea.
Anul trecut, 31 martie 2008, la doi ani si patru luni de la incendiul devastator, Gary Dilworth a dirijat premiera „Broadway-Bucuresti” ce a re-inaugurat Sala Studio a Teatrului National de Opereta Ion Dacian din Bucuresti. Proiectul a fost propus de Gary Dilworth si Claudia Maru-Hanghiuc. Pentru „libretul” spectacolului au conlucrat cinci regizori – Alexandru Tocilescu, Ion Caramitru, Beatrice Rancea, Cornel Todea, Razvan Dinca, Radu Nica –, cinci coregrafi (printre care Razvan Mazilu), cu decoruri de Jozsef Werner si costume de Doina Levintza.
Heart of the Lion este un musical compus de tenorul Eric Bocks si orchestrat de Gary Dilworth. În acest nou musical, Richard -Inima de leu se lupta sa recupereze coroana Angliei de la fratele sau, Printul John. Deghizat in Robin Hood, se strecoara in padurea Sherwood unde descopera loialitatea, dragostea si formeaza o armata. Compozitia lui Eric Stephen Bocks si orchestratia lui Gary Dilworth vorbesc despre visul lui Robin Hood care exista in fiecare dintre noi. În I Find My Face in the Sun, Regele isi canta aventura sa dandu-se drept Robin Hood. Regele se indragosteste de Marian si, impreuna, cauta raspunsul la ceea ce inseamna de fapt dragostea, in frumosul duet Maybe.
Dumitru OPINCARU