Candva, de mult, la
marginea unui oras, traia un mester batran care facea jucarii. Tot anul mesterea la ele cu dragoste si rabdare. Erau minunate si nu semanau una cu alta.

in Ajunul Craciunului, batranul mester pleca din oras sa-si vanda jucariile. Oameni din acel oras nu erau prea bogati. Mesterul le vindea jucariile pa mai nimic.

Dar asta nu-i scadea cu nimic bucuria de a face jucarii de care copiii sa se bucure, dupa datina, in dimineata de Craciun. Pana intr-un an in care…

Mesterul vanduse toate jucarile si se intorcea spre casa. La marginea orasului s-a oprit sa priveasca o fereasta. stia ca acolo locuieste o familie saraca si se intreba ce jucarii or fi primit copii din acasta casa.

Trei copi visau cu voce tare:

- Daca am avea un soldatel de plumb, numai unul, ne-ar fi de ajuns!

- Ne-am juca impreuna si nu ne-am certa nici o data pentru el. Batranul stia ca nu mai avea nici o jucarie si tare ar vrea sa le daruiasca macar una. dar ce minune! Tocmai un soldatel de plumb rasarise, nu se stie de unde, in fundului sacului. Si, astfel, dorinta celor trei frati sarmani s-a indeplinit.

in drum spre casa, batranul gandea: "As vrea sa fac atat de multe jucarii, incat sa daruiesc cate una fiecaruri copil din lume dar mai ales celor sarmani, carora n-are cine sa le cumpere". si acum mergand asa, pe ganduri, vazu in zapada un pui de caprioara care-l privea cu ochi tristi.

- Sarmana faptura, ce te doare?

Se pare ca puiul de caprioara se ranise la un picior. Cum a stiut si cu ce a avut la indemana, batranul i-a legat rana si la ajutat sa se ridice .

Atunci faptura aceea gingasa i-a a vorbit cu glas limpede ca si de copil:

- Acum vad ca ai o inima buna. Dorinta ti de va indeplini.

Ca din pamant a aparut o sanie fermecata purtata in zbor de niste reni minunati.

si batranul s-a inaltat cu ei si slava cerului instelat, spre o lume de basme. Chiar si hainele lui saracacioase se preschimbasera in niste haine neobisnuite de culoare rosie.

N-ar fi putut spune cat si pe unde l-a purtat sania fermecata. intr-un tarziu, a simntit cum coboara lin intr-un tinut inzapezit, unde il astepta o casuta cu fereste luminate. O multime de pitici ca si cei din povesti l-au intampinat bucurosi.

Piticii erau hainci si indemanatici, gata sa se apuce de treaba. Materialele se gaseau din belsug, caci, nu se stie cum, se imulteau mereu si nu se terminau niciodata. Iar batranul mester priceput ii indruma pe pitici si impreuna faceau jucarii, mereu mai multe si mai frumoase. Pentru fiecare copil din lume, jucaria pe care si-o doreste.

in seara de Ajun sosesc colindatorii, la fiecare casa, ei aduc vestea minunata a nasterea Domnului si ureaza un an bun si imbel-sugat.

Tarziu, cand noaptea se lasa, copii se culcusesc in patucurile lor. in urechi le mai suna inca zvonul de colinde: "O ce veste minunata". Apoi dorm si viseaza.

Dar oare vis sa fie???

Este noaptea in care visele copiilor se implinesc. Adoua zi, in dimineata de Craciun in jurul bradului impodobit, bucuria nu mai are margini. Nici unul dintre ei n-a fost uitat. Iar dupa numele sarbatorii, copiii i-au pus numele Mos Craciun si asa a ramas pana astazi.

De aceea, in zilele acestei sfinte sarbatori, cand stam cu toti in jurul mesei incarcate cu bunatati, nu trebuie sa-i uitam pe cei sarmani. Mosul are grija de ei o data pe an. Noi trebuie sa ne gandim la ei mereu!