Un om de afaceri din comuna argeseana Bascov este cercetat penal pentru ca a prejudiciat statul cu peste 600.000 de lei, prin neinregistrarea in contabilitate a tuturor veniturilor firmei la care era administrator si asociat.
Din probatoriul administrat in cauza a rezultat ca suspectul nu a inregistrat in evidentele contabile ale firmei toate facturile fiscale de vanzare in cuantum total de 1.847.692,92 lei, constatandu-se, totodata, ca acesta nu a avut facturi de provenienta a marfurilor, a declarat, marti, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Arges, inspectorul Robert Radu.
Prejudiciul creat astfel bugetului de stat se ridica la 646.692 de lei, din care 351.061 lei TVA neevidentiat si nevirat si 295.630 de lei impozit pe profit neevidentiat si nevirat, conform aceleiasi surse.
Omul de afaceri, in varsta de 57 de ani, este cercetat penal, in stare de libertate, pentru evaziune fiscala cu consecinte grave. AGERPRES