Jocul poporului roman, jocul reinventat de americani si facut celebru. Si cum acestia tin la valorile lor nationale, pentru ei baseball-ul (varianta moderna a oinei mioritice) reprezinta sportul lor national, cu care se lauda ca ar fi inventat de ei... Aiurea, oina aminteste de o foarte veche indeletnicire a daco-romanilor, pastoritul. A „oina” oile inseamna a le cobori de la munte la sesul verde intr-o zona din apropierea unui rau, fenomen numit transhumanta. Exista si varianta ca ar fi un joc razboinic, dar o parte din denumirile si expresiile folosite in joc sunt specifice pastoritului: capitanul echipei se numeste baci, bastonul se numeste bata, intrarea in teren se numeste intrarea la strunga, jucatorul din mijloc se numeste jucator la strunga, jucatorii de la prindere se numesc pascari. Zona de practicare a oinei se intinde pe intreaga suprafata a tarii noastre si acopera mult in afara granitelor romanesti. Inca din secolul al XIV-lea este practicat neincetat pe plaiurile mioritice, insa in epoca moderna nimeni nu mai practica oina, ci baseball-ul. Sau, cel putin, tot mai mic este numarul celor care cunosc semnificatia acestui cuvant.

 

Nu ne putem pronunta deocamdata cu privire la aparitia acestui sport, de origine, insa mai sunt romani carora le surad urechile cand aud acest cuvant, care ascunde ceva mistic. Cert este ca sportul nostru national s-a transmis din generatie in generatie, primele izvoare scrise apar din perioada domniei lui Vlaicu Voda. Prima informatie scrisa referitoare la existenta acestui sport a fost identificata de marele istoric Nicolae Iorga, care o mentiona in cartea „Observatii si probleme banatene”. Datorita raspandirii in toate zonele lociute de romani, oina, aidoma Mioritei, a avut si inca mai are un numar mare de variante. Desi apar schimbari de nume, nu se regasesc acestea si in modul structural, in modul practicarii acestuia. Diferentele de denumire erau, in zona Baljului „lapta-lunga” sau „de-a lunga”, in Moldova se gasea sub numele de „hoina” sau chiar „oina”, la fel ca si in Muntenia. In Suceava sau Botosani era cunoscut sub denumirea de „apuca” sau „ogoiul”. Se mai gasea, in unele zone, ca „una si fugi”, „baci”, „de-a patru sa stam”, „fuga”, „halca”, „hopciu”, „ojerul”, „oirul”, „matca-mare”, „pila”, „ticul”, „ciocota”, „ciurca” si altele. Interesant este faptul ca in anumite zone acest sport era practicat si de catre fete si se numea „oinita”.

 

Ceea ce este de remarcat, este faptul ca acest sport creat de romani pentru romani (pentru ca nu s-a facut cunoscut datorita noua, a poporului nostru, ci datorita americanilor) reprezinta o dovada de autohtonism. Regulile de joc erau si acestea putin schimbate de la zona la zona. Astfel ca, prima descriere a jocului dateaza din 1875, gratie folcloristului A. Lambrior: “Hoina se joaca intre mai multi baieti. Mai intai se aleg doi, care joaca mai bine, si se numesc baci; apoi ceilalti se prind in ceata  unuia sau altuia dintre baci, dupa placul lor. Se pun doua semne departate unul de altul ca de trei prajini. Una din cete se oranduieste prin sorti la bataie si alta la pascare si se aseaza dupa vointa la unul din capetele departarii. Fiecare cetas bate mingea halita de baciul celei potrivnice, numai o data, si dupa ce a batut, sta gata sa fuga pana la semnul pascutului si se repede indata ce a vazut mingea batuta mai departe. Scaparea cetei de a nu cadea la pascut sta in ducerea pana la semnul de impotriva si intoarcere la locul lor, fara ca vreunul dintre acestia sa fie lovit cu mingea de vreun potrivnic.Uneori ceata intreaga asteapta cele trei batai  ale baciului: la cea dintai se duc, la a doua se intorc si la a treia, care-i si cea mai puternica, fuge baciul si se intoarce ... Asa merge inainte jocul pana cand cei de la pascut, sau prind mingea din cuc sau lovesc pe unul din cei mai slabuti la fuga si la paza...”Si astfel de citate ce cuprind reguli ale oinei sunt multe, ceea ce este important este ca acestea au suferit modificari si odata cu trecerea timpului.  Prima manifestare traditionala in care descoperim si oina este programul sarbatorilor de 1 Mai 1857, desfasurate la Iasi. Primul concurs de oina s-a desfasurat in primavara anului 1893, cand Primaria orasului Bucuresti a amenajat pe locul Institutului Geologic Bucuresti de astazi, unteren special de oina. In 1932 s-a infiintat Federatia Romana de Oina, care a avut unele probleme de continuitate, insa aceasta traieste astazi.

Nu noi suntem cei care ar trebui sa ne mandrim cu el  

Ceea ce am incercat eu sa pun in pagina este o parte mica a ceea ce noi, romanii, ne mandrim ca putem numi sport national. Daca am fi la fel de patrioti ca si americanii care tin la valorile lor nationale, am fi noi cei care am primi laudele pentru aparitia acestui sport atat de mediatizat in tarile moderne. Am intalnit, spre rusinea mea, romani care nu au auzit de oina, care se rusineaza ca baseball-ul isi are originile pe tinutul mioritic. Daca am fi un pic mai mediocrii, am fi constienta ca, datorita izvoarelor unde apare numele acestui sport, regulile de joc si ardoarea cu care era practicat, le putem cere americanilor, care au cam pus stapanire pe intreaga lume sportiva, sa nu se mai laude cu „sportul lor national”. Stiu ca le-ar fi rusine americanilor sa mai practice acest sport, daca nu ar mai fi numit sportul lor, ci sportul nostru, in ciuda faptului ca este un sport atat de mediatizat peste Ocean.