Il vad zilnic. Daca la inceputul relatiei noastre ne suspectam reciproc de indiferenta in forma agravanta, intre timp am devenit chiar prieteni.

In fiecare dimineata ma saluta cu maxima deferenta, iar eu (am aflat ca se numeste Dumitru, Mitica pentru prieteni) ii pun invariabil aceeasi intrebare, pe care nea Mitica pare c-o apreciaza peste masura: „Merge, merge astazi?” si tot invariabil omul imi raspunde: ,,Merge pa dracu’, domnisoara!” Apoi striveste tigara pe care o tinuse pana atunci in coltul gurii si-si sterge mustata aspra cu palma, inlaturand niste firicele invizibile de tutun de proasta calitate. Apoi isi indreapta tinuta, isi netezeste pantalonii de doc si cu un tic capatat in ani de practica ridica si coboara sprancenele cand a intrebare, cand a raspuns. ,,Nu mai cumpara nici dracu ziar pa hartie, ziar serios. Fomistii aia mici da scoala mai cumpara d-alea dazbracate! Dimineata e ceva mai multa miscare, ca vine ieditiilii cu carti si am liste; mai pa la sapte – opt le ia lumea pa alea colorate. Le rasfoieste cu coada ochiului iar cateodata le lasa aci, in statie, cand vine autobuzu’. Rar da tot mai ia careva ziare da la Bucuresti. Lumea imi mai cere ziare d-ale noastre da Pitesti, dat nici cu astea nu fac mare branza. Cica ne batem cu onlainu’, ce-o mai fi si ala. Ie criza, asta ie!”. Asa imi spune cu necaz nea Mitica, in timp ce-mi intinde cele cateva ziare pe care le cerusem.

In gari, autogari, la colt de strada, in piete, in centru sau la periferie, locurile in care se vand ziare fac parte din peisajul comun. Daca le-ati numara, ati fi uimiti cat de multe sunt! Nu cred sa existe cineva care sa nu fi cumparat macar o singura data in viata un ziar sau revista. Se pare insa ca presa scrisa isi traieste agonic ultimele clipe. Informatiile din on-line si televiziunile de stiri au preluat incet, dar sigur rolul mass-media traditionale. Strategiile de marketing ale ziarelor centrale abia reusesc sa tina pe linia de plutire redactiile deja decimate. Politicul imparte presa in moguli.

Chioscurile de ziare sunt napadite de reviste colorate iar traditionala taraba duhneste de integrame prost alcatuite. Vanzatorii de ziare isi beau linistiti cafeaua: dimineata, la pranz, seara si intre mese si isi fumeaza la fel de linistiti tigarile. Se plictisesc de atata inactivitate. Pacat numai ca sunt platiti la numarul de exemplare vandute. Unii, nu toti. Ca altfel, dintr-un astfel de loc de munca poti sa iesi la pensie linistit.

Una peste alta, merge prost. Vorba lui Nea Mitica: „Ie criza, aia ie!”

Aura Mocanu