Bucovina a fost cel de-al doilea teritoriu romanesc care, in toamna anului 1918 s- aunit cu Romania. In conditiile cand avea loc dezagregarea statului dualist austro-ungar, la Viena, in octombrie, deputatii romani originari din Bucovina au declarat in Parlament ca vor folosi dreptul auto-determinarii, iar la sfarsitul acelei luni, la Cernauti, s-a constituit un Consiliu National al romanilor bucovineni, cu scopul de a-i conduce si de a le apara drepturile. La toate acestea, fortele armate ucrainene au reactionat pentru a realize cat mai repede alipirea Bucovinei la Galitia rasariteana. La cererea adresata Guvernului de la Iasi, de un delegate al Consiliului national, trupele romane au intrat in Bucovina. intre 15 -28 noiembrie 1918 , un Congres al reprezentantilor intregii populatii din Bucovina a hotarat infaptuirea neconditionata, pentru vecie, a unirii Bucovinei in vechile ei hotare cu Romania. Ultimul teritoriu care s-a unit in 1918 cu Romania a fost Transilvania. Si aici destramarea monarhiei dualiste a creat o situatie noua, care a inlesnit afirmarea nationalitatilor asuprite. Luand in considerare aceasta situatie, conducerea Partidului National Roman, a elaborate Declaratia de la Oradea care a fost prezentata in Parlamentul din Budapesta, unde era reclamat dreptul romanilor din Transilvania de a hotari singuri asezarea lor pentru natiunile libere. In zilele revolutiei, care a avut loc la Budapesta, la sfarsitul lunii octombrie 1918, s-a alcatuit un Consiliu National Roman Central cu un numar egal de membri din Partidul National Roman si Partidul Social Democrat, care si-a asumat rolul de reprezentant supreme al nazuintelor romanilor transilvaneni si si-a stabilit sediul la Arad.
Continuarea in numarul urmator…

Daniela TARNA