Asistent universitar la Facultatea de Teologie si Litere, autoarea volumului „Istorie si cultura teologica“, voluntar in organizatia „Salvati copiii“, Liliana Aron-Ene este o femeie de succes, care isi imparte timpul intre familie si cariera. Este o prezenta care te face sa simti ca ai foarte multe lucruri de invatat, ca vrei sa o asculti la nesfarsit.
Sunteti una dintre putinele femei care lucreaza in acest domeniu. Ce v-a determinat sa alegeti aceasta profesie?
Din totdeauna mi-am dorit sa fiu preot, daca as fi fost baiat. Dupa ce revolutia a permis studiul teologic pentru fete si prin stradania a Preasfintitului Calinic am avut acces direct la o facultate de teologie, la continuarea studiilor prin master si inscrierea la doctorat, finalizarea cursurilor doctorale prin sustinerea publica a tezei. Asa ca, pentru mine, nefericita ocazie din decembrie 1989 a insemnat o schimbare a existentei. Ma vedeam tot la catedra, profesor de româna, sunt si profesor de româna, in urma Facultatii de Teologie-Litere pe care am absolvit-o, dar eu niciodata nu m-am vazut profesor de religie, cadru universitar inainte de Revolutie. Apoi, a devenit posibil, pas cu pas, fara sa imi doresc, fara sa fie o tinta.
Care este cheia succesului in activitatea pe care o desfasurati?
Succesul in plan laic, nu stiu daca desemneaza ceea ce reprezinta in plan bisericesc, in plan bisericesc insemna schimbarea Cuvântului in planul faptei si ne raportam la ,,logosul" biblic, Cuvântul lui Dumnezeu, si atunci când deja prin fapte, prin structura si felul de a fi, faci trimitere la Chipul lui Dumnezeu dupa al Carui model esti. Atunci, intr-adevar esti un om de succes din punct de vedere religios.
De curând a avut loc lansarea volumului „Istorie si cultura teologica“ a carui autoare sunteti. Ce aduce nou aceasta carte? Cui se adreseaza?
Ea apare ca un tot unitar, fiindca apare ca un volum. in realitate este un mozaic din 14 studii publicate de-a lungul timpului dintr-o serie de aproape 40, pe care le-am structurat dupa teme si continuturi, dar prin marturia preocuparilor mele teologice. Tot timpul am fost impatimita de istoria si filozofia religiilor, de cultura populara, folclor, de istoria neamului si a lumii, de tot ceea ce inseamna invatamântul teologic, dogmatic, moral, dar si de memorialistica. Cred ca se adreseaza in primul rând mie, dar in mod cert, studentilor mei. Se adreseaza apropiatilor mei, trebuie sa-i mentionez si pe dusmani, pe vrajmasi. E o ruga de multumire adusa si parintilor mei, copiilor mei, o forma de recunostinta catre Preasfintitul Calinic, Episcopul Argesului si Muscelului si per total, o ruga adusa lui Dumnezeu. Consider ca fiecare om acolo unde lucreaza devine o ruga adusa lui Dumnezeu, e o forma de a-I multumi lui Dumnezu.
Va ajuta in cariera aceasta carte?
Da, sunt preocupari care mi-au fost de folos de-a lungul timpului, nu m-am preocupat doar de o singura disciplina, de exemplu, Catedra de Teologie, si atunci aprofundarea prin studiu a subiectelor de acest tip au reprezentat un ajutor.
Care este cea mai mare realizare a dumneavoastra pe plan profesional?
Cea mai mare realizare profesionala o reprezinta copiii mei pentru ca profesia mea de baza este cea de mama, apoi de sotie si profesor. Celelalte atribute contureaza mai putin trasaturile portretului meu.
Studentii de astazi indeplinesc calitatile necesare unui viitor preot sau profesor?
Cred ca multi tineri din ziua de astazi au atât de multe preocupari, atât de multe lucruri care ii sustrag de la ceea ce ar trebui sa devina preocuparea lor, incât ma surprinde ca sunt atât de multi cei care urmeaza asa cum se cuvine invatatura Bisericii.
Dupa parerea mea: Da! E adevarat ca sunt considerata optimista, de obicei, sunt oamenii momentului ancorati in ceea ce inseamna informatie, viata, cercetare teologica, atât cât ii preocupa pe ei, si atunci cred ca sunt oamenii pregatiti pentru momentul acesta. Nu toti vor fi preoti, in schimb dintre ei multi vor fi cântareti, multi vor fi profesori de religie sau profesori in alte discipline, vor deveni poate formatori sau mentori, sunt concepte pe care ni le vom asuma o data cu intregrarea in Europa, vor deveni poate membrii voluntari ale unor organizatii nonguvernamentale, poate colegi de-ai dumneavoastra in presa din perspectiva Bisericii, in mod cert in Asistenta Sociala vor lucra, deci vor fi oameni carora le va pasa de semeni, pentru ca astfel inseamna ca se raporteaza la Dumnezeu.
Daca ar fi sa vi se propuna sa lucrati intr-o astfel de organizatie, ati renunta la actuala slujba?
Nu sunt prinsa total de ceea ce fac, sunt fericita sa fiu cadru universitar, ca asistent debutant, de 10 ani de zile. Activez ca voluntar, de exemplu in organizatia ,,Salvati Copiii!", este o organizatie nonguvernamentala. Aceasta implica proiecte din invatamantul preuniversitar care se deruleaza si cu concursul facultatii, ale unor scoli implicate in viata sociala, in proiecte ale unor organizatii si din alte localitati, din Râmnicu-Vâlcea, din Curtea de Arges. Prin urmare, sunt deja implicata in tipul acesta de activitate. De la el insa, probabil, n-as putea avea o justificare financiara, un salariu, un venit sigur. Atunci ramâne de domeniul voluntariatului participarea in proiectul acesta.
Mediul in care lucrati este in mare masura al barbatilor? V-a afectat in vreun fel?
Barbatii in mijlocul carora lucrez sunt preoti, prin urmare sunt casatoriti, au familiile lor, sunt parinti in propriile familii si o mare parte dintre ei mi-au fost profesori, asadar, nu am decât de invatat in continuare de la ei. ii intreb, ne confruntam propriile idei sau propun alte idei.
Aveti un principiu dupa care va ghidati in viata?
Caut sa ma ghidez dupa modelul pe care il reprezinta in planul uman insusi Mântuitorul Iisus Hristos si Maica Domnului. E un model atât de frumos si uneori pare atât de indepartat incât este usor de identificat in semeni, asa ca ma ghidez cumva dupa fiecare semen care ajunge in apropierea mea, chiar si numai trecator. Chiar si dupa oamenii de la poarta, dupa femeia de serviciu, dupa femeile care intind covoarele in biserica si care sunt pline de riduri si trec neobservate intr-o smerenie asteptata si asumata.
Daca ar posibil sa introduceti noi reguli in invatamânt, care ar fi acestea?
Vechile reguli, sunt atât de actuale incât noi le cam uitam. Mi se pare ca inventam noi cuvintele, sistemul de educatie, totul. in realitate nu e nimic nou sub soare. Tot ce poate fi nou poate fi adus de abordarea mea particulara, de exemplu. Nimeni nu va mai avea tipul meu de a ma raporta la lume. Adevarata educatie de fapt, din punctul meu de vedere si asumata aceasta asertiune, o reprezinta tot pregatirea in sânul Bisericii. Nu ai copii rai pentru ca ii duci la Biserica, ai copii rai pentru ca nu ii duci la Biserica.
Ce sfaturi le adresati tinerilor din ziua de azi?
Nici copiilor mei nu le dau sfaturi. Discutam despre foarte multe, caut sa aflu ce ii preocupa si validez sau nu ceea ce e conform cu principiul corespunzator. Astept o vârsta mai tomnatica pentru sfaturi. Celor mari le recomand, in primul rând, sa mearga la duhovnic. El poate fi mijlocitorul dintre el si Dumnezeu, in regasirea calei spre Biserica. E o stare, nu un loc, un spatiu situat in timp, e o stare a ceea de a te afla in drumul spre mântuirea pe care trebuie sa ti-o asumi si atunci se ordoneaza toate. Un duhovnic stie sa te ghideze spre ceea ce este specific tie si, in acelasi timp, in legatura cu Dumnezeu.
Pentru ca ne aflam in perioada sarbatorilor de iarna, credeti ca oamenii mai respecta traditiile?
Oamenii fac confuzii intre traditii, e adevarat, dar ma surprinde cât de ancorati sunt de specificul românesc si crestin al structurii lor sufletesti, oamenii din ziua de astazi. Am câteva proiecte care se raporteaza la obiceiurile si traditiile populare. Teza, de fapt, este o cale de a ma apropia dinspre teologia morala spre folclor, obiceiuri si traditii populare si cu ocazia aceasta constat ca sunt oameni pentru care cred ca ne mai ingaduie Dumnezeu pe pamânt, de o frumusete si de o puritate rara, de un autentic si un asumat sentiment religios de la care avem foarte mult de invatat. Sunt insa asa de dispretuiti si uitati, acei bunici pe care nu-i mai activam, nu mai au ce spune societatii, ii pensionam cât mai repede, desi ei mai pot invata, sunt oamenii din vârf de munte, de oriunde de lânga mare sau orice revarsare de apa pe care nu-i bagam noi in seama.
Interviu realizat de Iuliana GHEORGHE
