IISUS A PRODUS UN NUMĂR CUMPĂTAT DE MIRACOLE, COMUNISMUL VOIA SĂ LE COMITĂ EL PE TOATE

Anul III,
1 RON

Pitesti,
str. Pasajul Egalitatii nr. 3
Tel. 0348.445.462
Fax. 0348.445.463
Mail: 24deminute@gmail.com

Actualitate Justitie Social Editorial Editorial

Sondaj

Horoscop

24 de minute

Parteneri

• Actualitate

IISUS A PRODUS UN NUMĂR CUMPĂTAT DE MIRACOLE, COMUNISMUL VOIA SĂ LE COMITĂ EL PE TOATE24 DE MINUTE: Pitesti - 2011.01.10

Dragă Silviu Popescu,

Îţi mulţumesc că m-ai invitat să scriu o dată pe săptămână în ziarul tău, mă simt realmente flatat, iar pe de altă parte invitaţia îmi este utilă fiindcă nu ştiu ce se întâmplă cu mine, dar de vreo doi, trei ani simt iarăşi nevoia să mă exprim, să public, iar dacă nu îţi sună prea patetic, îţi spun că la mine a avea poftă de scris înseamnă a avea poftă de viaţă. Totuşi, voi folosi invitaţia ta într-un mod deturnant, adică am ales să scriu nu articole, ci scrisori, fiindcă vreau să trag un cât mai mare folos din acest plan al nostru, iar exprimarea de la persoană la persoană este cea care mă satisface cel mai mult de la o vreme. Presa presupune să comunici cu o categorie umană, în vreme ce o scrisoare este adresată unei persoane, iar eu probabil că am trecut de la modul grecesc de gândire în care, cum spune Patapievici, „specia singură admitea o definiţie, indivizii speciei, nu”, la unul creştin în care contează sufletul individual, omul cel făcut după chip şi asemănare, persoana care se salvează sau nu de una singură, doar cu ajutorul Mângâietorului.
Iţi voi scrie carevasăzică scrisori, scrisori duminicale.
În prima mea epistolă vreau să îţi spun că m-am gândit cu seriozitate şi sinceritate la o chestiune gravă pentru mine şi anume dacă am fost sau nu comunist, cât de înrădăcinat a fost sau nu comunismul în mintea mea şi ce s-a petrecut după aceea.

Află mai întâi că am ajuns la concluzia că am fost comunist şi nu fac parte din acea categorie de de oameni care, cum se exprimă Neagu Djuvara, se simt „căcăcios” vorbind despre trecut. M-am chestionat însă ani de-a rândul cu privire la acest trecut şi am încercat să mi-l explic, ceea ce am şi reuşit până la urmă, slavă lui Dumnezeu pentru asta. Am fost aşadar comunist din mai multe pricini, cea fundamentală fiind că am rezolvat într-un stil propriu tinereţii mele, adică excesiv şi fundamentalist, perpetua contradicţie dintre egalitate şi libertate despre care vorbeşte Alexis de Tocqueville, dând un total câştig de cauză primei valori în detrimentul celei de a doua. Mă vei putea acuza tu sau vor face asta cititorii precum că am fost, cum singur mărturiseam, excesiv, iar eu mă voi apăra spunând că am citit la juneţe Dostoievski fără maestru din care cauză am devenit astfel, un fel de Marmeladov ideologic, dar nu şi un Rascolnikov, fiindcă nu doar că nu am ucis în numele vreunei idei, ci dimpotrivă, am încercat să fac bine. De ce nu am ales însă libertatea în dauna egalităţii? Mulţi au făcut asta devenind rebeli fără cauză, numai că eu aveam la vremea aceea o concepţie pervertită de necunoaştere despre ceea ce înseamnă să fii un bun creştin, socotind că mila şi bunătatea pot exista fără libertate, cum s-ar spune că egalitatea îşi e de ajuns şieşi, poate vieţui ca valoare în sine. Evident că nu aşa stau lucrurile, dar pentru a înţelege a fost nevoie să mă dedic vreme de cinci ani unor modeste studii teologice în urma cărora am ajuns la concluzia că am greşit milimetric dar catastrofal. Bunătatea nu are nicio valoare fără libertatea de a fi rău, iar egalitatea de asemenea, nu face o ceapă degerată dacă nu convieţuieşte cu duşmanul ei, inegalitatea.
Mai ţine seama, dragă Silviu, că eram totuşi un intelectual care mersese la clasici până la treizeci de ani, iar literatura clasică miroase a stânga, iar uneori chiar pute a stânga şi aş putea să dovedesc asta mai ales cu clasicii literaturii române. Zdrobiţi orânduirea ce crudă şi nedreaptă etc. Am fost un intelectual şi ca atare un utopic, un tâmpit, cum mutatis mutandis spunea Ionesco despre Sartre. La această formare s-au adăugat o serie de experienţe, cum ar fi cea pariziană, din 1985 când, locuind în Kremlin-Bicetre în gazdă la o şomeroaică, muream de foame şi vedeam doar partea urâtă a „societăţii de consum”, apoi amiciţiile mele cu o serie întreagă de oameni din Africa şi America Latină pentru care egalitatea de tip ceauşist şi aşa-zisele libertăţi fundamentale ale omului erau parfum vizavi de viaţa pe care o duceau ei. Last but not least, m-au indus în eroare domnii Pleşu şi Liiceanu, mai ales cel de al doilea, care publicând „Jurnalul de la Păltiniş” mi se părea că îmi sugerează să fiu de partea regimului, ei ştiind mai multe, nu-i aşa, doar făcuseră excerciţii paidetice cu Noica şi se întorseseră de bunăvoie de la bursa de la Heidelberg.
Mă bucur, dragă Silviu Popescu, că am reuşit să îmi explic mie însumi de ce am susţinut într-o vreme această erezie faţă de occident care a fost comunismul. Vreau să adaug doar că l-aş susţine în continuare, mai ales că azi m-aş simţi şi mai original făcând asta, dacă nu aş fi înţeles, mieux vaut tard que jamais, precum că nu există referitor la condiţia umană valoare mai presus de libertate, fără de care nimic nu e posibil pe linia autenticităţii, pentru că pe ea se întemeiază însăşi credinţa şi însăşi iubirea. Iisus a produs un număr cumpătat de miracole, comunismul ambiţiona să le comită el pe toate.
Acestea fiind spuse, îţi mulţumesc încă o dată că m-ai invitat să (îţi) scriu şi nu ascund faptul că m-aş simţi frustrat fără un raspuns chiar în cursul acestei săptămâni.
Cu prietenie, Gheorghe Smeoreanu

Cuvinte cheie: Smeoreanu, comunism, revolutie, scrisori, confesiuni

Vizualizari: 259
Data aparitiei: 10 ianuarie 2011

Comentarii (0)

24 DE MINUTE nu este responsabil juridic pentru continutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.