Politia maghiara a facut publice pozele celor doi suspecti principali in cazul uciderii handbalistului roman Marian Cozma. Acestia se numesc Raffael Sandor (Raffael Sándor) si Stoica Ivan (Sztojka Iván), iar pe numele lor s-a emis un mandat de urmarire generala. In exclusivitate la RTV, Monica Iacob Ridzi, ministrul Tineretului si Sportului din Romania, a dezvaluit ca unul dintre suspecti a fost deja retinut de politia maghiara.
"Am primit acum fotografiile celor doi suspecti. Este vorba de Rafael Sandor si Stoica Ivan. Nu sunt de gasit si banuim ca s-ar indrepta spre Romania sau Serbia. Cei doi sunt cetateni maghiari", a declarat Ioan Bentze, atasat Afaceri Interne la Budapesta.
"Se pare ca acestia vor sa paraseasca Ungaria, de aceea au fost dati in urmarire generala. Restaurantul unde s-a petrecut incidentul este format din doua parti, o crama si un parter. La etaj erau niste clienti ai localului, aproximativ 30 de persoane, iar jos erau handbalistii. La altercatie nu au participat decat putini, si din cei de sus si din partea de jos, unde erau handabalistii, dar numarul exact inca nu se cunoaste. Politia maghiara i-a identificat pe toti cei care au fost acolo si mentine legatura cu noi. Acum asteptam evolutia anchetei", a mai spus Bentze, pentru Realitatea Tv.
Intr-o interventie telefonica la Realitatea Tv, Monica Iacob Ridzi a declarat ca unul dintre suspecti a fost deja retinut de politia maghiara, insa nu i-a dezvaluit identitatea. "Exista doi suspecti, iar unul a fost deja retinut", a spus Monica Iacob Ridzi.
Semnalmentele celor doi suspectii cautati de politie:
Raffael Sandor: aproximativ 1,70 metri, constitutie atletica si par inchis la culoare
Stoica Ivan: 1,65 - 1,70 metri inaltime, atletic si ras in cap.
Pivotul echipei Veszprem, Marian Cozma, a murit, duminica dimineata, dupa ce a fost injunghiat mortal in zona inimii. Handbalistul roman se afla intr-un club din Ungaria, unde sarbatorea alaturi de coechipierii sai nasterea copilului unuia dintre acestia. La un moment dat s-a iscat un scandal cu un grup de persoane de etnie rroma, in urma caruia Cozma a fost injunghiat in zona inimii, iar alti doi colegi au fost grav raniti. Marian Cozma a murit in drum spre spital, in timp ce Zarko Sesum a suferit mai multe fracturi craniene, iar Ivan Pesic a fost injunghiat in zona rinichilor.