Cecilia Woltz
si Ioan Gyuri Pascu
 Cu emotia specifica tinerilor care se intalesc pentru prima data cu mari actori romanesti, fara nici un discurs pregatit si nici macar cu intrebarile deja formulate, ne-am intrebtat spre cabina actorilor. Primul care ne-a iesit in cale a fost grabit, care tragea cu nesat dintr-o tigara. A avut amabilitatea sa-mi raspunda la cateva intrebari.

Cum vi se pare aceasta punere in scena inedita a deja celebrei piese de teatru „O noapte furtunoasa“, cu toate notatile aduse in ea?
Ioan Gyuri Pascu: Pai cum sa mi se para, e o punere in scena in care incercam sa fim si veseli, sa pastram spiritul lui Caragiale, sa fie si muclit si vesel si sa se distreze lumea. Nu este un spectacol pretentios, cu scarpinat pe dupa cap, cum zic eu, este un spectacol simplu, in care oamenii, daca simt energia acolo pe scena, rad. Asta e tot.

Ce parere aveti despre momentele noi aduse in piesa?
Care momente, ca nu stiu?

La Hip-hip-ul de pe scena...
Aaa, asta da. M-am inteles atunci cu domnul regizor sa-l bag din cauza ca aceste actiuni se petrec in mahala si, in vremea aceea, chiar cum spune monologul lui Rica, pe o strada fara lampe gazoase,  atunci se canta lautareste si nu stiu ce in spatele mahalalei, acolo, in spatele blocului. Acuma se canta manele sau hip-hop si eu dintre ele am ales hip-hop, mai ales pentru ca am vrut sa fac.... monologul este foarte plictisitor altfel, un monolog normal, in care povesteste. Si am ales sa fac prima parte o astfel de muzica, prima parte e partea de pana la capatul civilizatiei unde incepe dupa blocuri si din cauza aceea cand ii taie calea cainii, exact in locul ala am schimbat in hip-hop, dar eu cred ca e foarte in spirit Caragiale, doar ca este adusa in zilele noastre.

Cum este trecerea aceasta de la teatru la televiziune? Va simtiti mai atras de teatru, mai aproape?
 Mie intodeauna mi-a placut sa fiu in contact cu publicul. Sincer, sincer, cel mai mult imi place filmul artistic, dar televiziunea este pe ultimul loc la preferintele mele si, culmea, am facut cel mai mult. Asa se intampla. La noi in tara se face film putin, in teatru, pana acum cativa ani, nu am avut atatea propuneri, abia din 90 am inceput, dar abia in 98, la Sibiu, am mai jucat intr-un spectacol.
Ce lipseste teatrului romanesc la acest moment?
Nimic. Eu nu cred ca lipsteste absolut nimic. Sunt actori, public este. Trebuie sa se faca piese, sa atraga publicul, si probabil, pentru unele lucruri lipsesc fonduri si pentru actori lipsesc salariile, normal, asta e clar.

Cecilia Woltz si
Tudor Aaron Istodor
Pe coridorul care ducea la camera Maiei, ne-am intalnit cu baiatul ei, tanarul actor. M-am apropiat si am indraznit sa-i pun cateva intrebari. Contrar tuturor asteptarilor mele, acesta s-a dovedit a fi un baiat natural, care, cu zambetul pe buze si rezemat de tocul usii, mi-a raspuns curiozitatilor mele, care mi-au trecut prin minte exact in momentul in care il priveam.
Punerea aceasta in scena inedita a prins la public. Lumea a ras la piesa.

Cum ti s-au parut noul din scena, cum ar fi hip-hop-ul, deghizarea, toate aceste amanunte?
Pai, nu stiu, piesa este o comedie si cred ca si cine a scris-o amu asa cu toate moravurile si astea, s-a scris sa se rada si atunci nu cred ca contrazice cu nimic textul si se rade. Mie imi place, eu, in spate, am incepu sa rad. Execelenta reactie a iublicului pitestean.

Cum este sa lucrezi cu mama ta inca o data, la noi in oras?
Cu mama? Una dintre cele mai misto munci, in primul rand stiu ca nu se poate intampla nimic rau.

Te tine sub aria protectoare, cumva...
Nu sub aria protectoare, sub aria acceptarii impovizatiei mele si a ei, sub aria sigurantei ca e deschisa improvizatiei, in principiu asta mi se pare cel mai tare ca este deschisa imprivizatei.

Te-a invatat mici trucuri de scena?
Fara sa-mi ofere nici un fel de explicatii, mi-a replicat exact cuvintele cu care il incurajeaza mama sa.
Asa, zi mai tare, sa te vada lumea, mai in lumina, zi tu acolo, firesc, cum vreti voi, cum invatati voi, cu voce sa se auda, cu credinta, nu timid, nu in tine, nu sa-mi fie rusine de ce faci, asa la full, la toate motoarele pornite, ba la inca unele.

Catalina Sandu cu Maia Morgenstern
Am plecat cu sufletul strans din sala de spectacol, fara sa stim incotro ne indreptam. Stiam doar ca vreau sa iau Maiei un interviu, sa vorbim cu ea. Ratacind pe holurile Salii de Cultura, am reusit sa ajungem la ea.

Este pentru a doua oara cand jucati cu fiul dumneavoastra la Pitesti si rolurile sunt, oarecum, asemanatoare: cuplul de indragostiti, de amanti. De data aceasta, cum se produce detasarea (trecerea de la relatia mama - fiu, din viata reala, la ,,relatia“ amantilor de pe scena) ?
Eeei.... nu e cam aceeasi situatie, eu stiu... nu e. Sigur, dupa cum vedeti, e o comedie, e o ,,sarja“ si nu spun nicio noutate, ,,Noaptea furtunoasa“ e o comedie, e o ,,sarja“. Intreg spectacolul e pus intre ghilimele. E un spectacol, dupa parerea mea, cu foarte multa ironie si autoironie. Fiecare, la adresa sa, evident, autoironia asta presupune. Si e si un spectacol interactiv, daca vreti. Suntem actori, suntem pe scena, si improvizam. Iar astazi Tudor a gasit o chestie formidabila: nu de multa vreme, a intrat Tudor sa interpreteze Chiriac, a preluat rolul si bine a facut. E o experienta cel putin foarte utila, pentru el, daca nu, mult mai mult. Il ustura. S-a sinucis, nu s-a sinucis, mai din greseala, mai din prostie, si acum plange ca un copil. Lasa, ,,ma omor, nu ma omor". S-a taiat la manuta si dintr-o data are 5 ani. Si asta il cearta ca masa. Deci, detasarea... ,,Ce faci, ma, de ce nu esti atent?"

Da, este vorba despre transformarea dumneavoastra: daca la inceput sufereati, oarecum, pentru ca iubeati in secret, atunci cand el vrea sa se taie la mana, ii aruncati o replica de genul ,,Du-te, ma, de-aici!" 
Din atitudine, da!

Pe parcursul intregului spectacol, au fost presarate cateva elemente de nou, cum ar fi ritmurile de hip-hop, dansul dumneavoastra, gestica. Cum ati perceput aceste elemente si cum credeti ca le-a perceput publicul?
Dumneavoastra stiti mult mai bine cum au fost percepute de public, pentru ca ati fost in public, ati vazut reactia acestuia. Teatrul in general, spectacolul asta, e o oglinda a unei realitati, se-ntampla azi. Sade rezemat intr-un ,,pes".
(Ne arata cum, stand rezemata pe o parte, sprijinindu-se intr-o mana). Limba lui Caragiale e inteleasa, sau ii trebuie traducere. Limba a evoluat de acum o suta si mai bine de ani. Da, lucrurile se transforma. In momentul in care a fost scrisa aceasta piesa, atat de violent a fost criticata, a fost reactia unora care s-au vazut ca intr-o oglinda, oglinda ce nu iarta! Ce le pune in fata defectele, uraciunile.

Satirizand...
Evident! Au recunoscut, al naibii de dureros si le-a fost foarte greu sa accepte. Si-atunci ne-am asumat acest rol. Da! Se-ntampla acum, aici! Asa suntem! Astia suntem! Ia, uite: ,,Madame Madonna"!? Da, e autoironie! E ,,sarja"!

Referitor la incidentele de pe scena. Unele au fost regizate, altele au fost spontane? Care? Cel cu ligheanul sau cel cu lopata?
Aaaa, nu, nuuuu! Asa e! Asta e intrarea Vetei.

Dar v-a fost greu?
Se calculeaza. Si privesc de jos, daca vrei, acum n-am vi le dezvalui, poate,  dar vi le spun pe unele: privesc prin crapatura, ca sa spun asa, a mantalei militare si-mi calculez pasii, in functie de lighean. Mai mult fac zgomot. imi calculez sa nu ma lovesc. Zenzatia e totul! ,,Ba, cine-i aici? Aaa, tu erai...!" Sunt replicile lui Caragiale...

Cum este Veta la final, cand totul sta sub semnul nebuniei totale?
Veta sufera.....

Sufera si isi accepta conditia?
Care-i conditia ei: ar cam ,,calari" situatia......., n-ar cam ,,calari" situatia.... Tribuleaza intre: ,,Ba, se face cum zic eu!" si suferinda, e toata o mimoza. 

Dumitru Opincaru
cu Maia Morgenstern

Din grupul nostru face parte si un ziar din Ramnicu-Valcea, oras pe care l-ati viztat de curand. Se poate face o comparatie intre publicul valcean si cel pitestean?
In general, m-am intalnit cu un public inteligent, unul care gusta glumele de calitate, un public unde punctul ochit este si lovit.

Chiar daca nu se descurca foarte bine, personajele manifesta un interes special fata de lectura...
Ficare vrea sa citeasca in piesa asta: "N-aveam ce ceti! - nu ca as intelege sau ca as sti ce citesc. In piesa, Veta citeste un almanah. Amor, ne-amor, fiecare ramane cu cate ceva: ba almanahul, ba cu ziarul, concluzia e ca se citeste! Unul scrie la ziar, altul citeste, alta citeste romane, si dintre toti, Spiridon, cel mai mic e singurul care stie sa citeasca bine, si in franceza si in romana.