Ministerul Dezvoltarii nu a absorbit niciun euro din fondurile europene post-aderare pentru investitii prin Programul Operational Regional (POR), in 2007 - 2008, a declarat vineri, ministrul Dezvoltarii Regionale si Locuintei (MDRL), Vasile Blaga, intr-o conferinta de presa.
Din pacate, pana acum, din fonduri post-aderare pentru investitii absorbtia este zero. S-au luat doar 14 milioane de euro pentru asistenta tehnica. In 2009, vrem sa facem plati de 325 milioane euro, din care 225 milioane fonduri europene, prin Programul Operational Regional, iar restul co-finantare. In total, fondurile europene care vor fi absorbite in acest an ajung la 596 milioane euro, a spus Vasile Blaga.
Ministrul a precizat ca, in total, in acest an vor fi semnate 539 de contracte pe fonduri europene prin Programul Operational Regional (POR), cu o valoare de 694 milioane euro, ceea ce face ca suma totala a contractelor semnate cu finantare totala prin POR in 2008 si 2009 sa ajunga la 1,14 miliarde euro.
Blaga a subliniat ca Romania a realizat deja anumite modificari ale modului de atragere a fondurilor europene, care reduc cu 90 de zile procedura de contractare.
Nu este posibil ca in cazul unor contracte incheiate in vara anului trecut sa se semneze contractul de executie abia in ianuarie. Angajatii ministerului vor avea un singur criteriu pentru a-si primi banii, inclusiv sporul de 75 la suta pentru cei care gestioneaza fonduri europene, si anume plata din fondurile europene, a spus ministrul Dezvoltarii.
Romania mizeaza pe atragerea unor fonduri europene de circa 2,42 miliarde euro in 2009, conform datelor pe care este fundamentat bugetul general consolidat pentru acest an.
Ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea, a anuntat joi, la Palatul Victoria ca bugetul pentru 2009 se ridica la 51,16 miliarde euro (35,3 la suta din PIB), din care venituri din resurse interne - 31,63 la suta din PIB, fonduri pre-aderare - 0,79 la suta din PIB, fonduri post-aderare - 0,88 la suta din PIB si un deficit de doi la suta din PIB, care trebuie finantat.AGERPRES