Curtea de Arges este un oras cu foarte multe obiective turistice, cautate de pelerini din toata tara si de peste hotare. Biserica Domneasca, Fantana lui Manole, Muzeul Municipal, Manastirea Curtea de Arges, dar si ruinele de la Sin Nicoara, reusesc in mod stralucit sa atraga in municipiu, tot mai multi turisti.
Autoritatile locale nu au avut suficienti bani pentru renovarea bisericii de la Sin Nicoara, iar din anul 2002, ruinele acesteia au trecut in administrarea Episcopiei Argesului si Muscelului. Un pas important este faptul ca reprezentantii acesteia au primit primul aviz din partea Comisiei de Monumente Istorice, care le permite sa inceapa renovarea acestei biserici. Dupa ce va exista si un aviz definitiv, vor incepe si lucrarile pentru refacerea monumentului. Episcopia a contactat deja un arhitect capabil sa aleaga varianta cea mai potrivita, astfel incat, sa pastreze arhitectura initiala.
Asadar, pe langa imprejmuirea zidurilor vechi cu un gard, intr-un viitor apropiat, Biserica de la Sin Nicoara, ctitorita de mama lui Vlaicu – Voda, la sfarsitul secolului al XIII –lea, va fi reamenajata. Pentru Episcopia Argesului si Muscelului, constructia bisericii reprezinta o prioritate. Tocmai de aceea, se urmareste ca aceasta sa nu ramana doar o gramada de ruine, ci sa fie reconsolidata intr-o biserica mareata, impunatoare.
Corina BOSTINARU