Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a verificat respectarea prevederilor Legii 349/2002 pentru prevenirea efectelor consumului produselor din tutun, in perioada 5 – 20 ianuarie in unitatile de alimentatie publica precum si in discoteci si alte spatii publice cu destinatie similara.
Astfel, au fost controlati 1896 operatori economici care desfasurau activitati de alimentatie publica (restaurante, baruri, bufete, cafenele, pizzerii, fast-food, cofetarii etc), 109 operatori economici care desfasurau activitati recreative (discoteci, cluburi, sali de biliard, jocuri mecanice sau cazinouri) si 192 operatori economici care comercializau produse din tutun. Astfel s-au constata 1336 de abateri din totalul comerciantilor controlati.
Pentru deficientele constatate, inspectorii ANPC au aplicat 997 amenzi contraventionale insumand astfel suma de 605 750 lei, au suspendat activitatea temporar, pana la remedierea neconformitatilor pentru toti cei gasiti cu abateri si au consiliat operatorii economici cu privire la modul de aplicare a Legii nr. 349/2002.
Daniela TARNA